miercuri, 9 martie 2011

MINUNATUL STAT-IN-CUR si in ANTENA -Şerpăria de la Antena3 aduce prospătură …

Şerpăria de la Antena3 aduce prospătură …: "
Un lucru tot mai evident este că trustul media Intact adună tot mai mulţi pseudojurnalişti, caracteristica ce-i uneşte fiind una care caracterizează din ce în ce mai pregnant abjecţia.

Ei bine deja e de notorietate faptul că Răzvan Dumitrescu a plecat de la Reaitatea tv unde se pare că deja se considera că a început s-o ia tot mai rău pe arătură.
Felul în care acum îşi desfăşoară emisiunile se încadrează perfect în şablonul consacrat de marii mâncători de rahat care prestează în slujba mogulului băşinos, jigodii mediatice ca Marius Gădea, directorul împuţiciunii numite Antena 3, care cu un tupeu ordinar a declarat cu propia gură că el refuză să invite şi oameni de la putere pentru că nu vrea încălcând legea audiovizualului, fapt care în orice ţară sănătoasă la  
cap i-ar fi atras interzicerea prestării în domeniul mediatic, dar pe care turma de infractori de la Consilul Naţional al audiovizualului îl trec cu vederea, aşa cum trec cu vederea prestaţiile absolut inasdmisibile ale unor altor mercenari care pe lăngă faptul că nu au nici o treabă cu jurnalismul ci mai repede cu procurorii bolşevici care prestau în procesele publice ale anilor 50, ordinar ca de Mircea Badea, Radu Tudor, Dana Grecu, V. Stan, Marius Ciutacu ş.a.m.d. sau alte slugi obediente omniprezenţe cu calitatea de invitaţi, de fapt nişte prestatori orali mai neruşinaţi decăt paraşutele prin prcările mioritice.

 
Cu câteva zile în urmă am a avut surpriza să văd o emisiune Sinteza Zilei, realizată de Marius Gâdea exviitorul pastor, actualmente directorul Antenei 3.
Avea în studio trei persone: Răzvan Dumitrescu, Oana Stancu şi Adrian Ursu.
Emisiunea pare a se fii desfăşurat după o schemă destul de străvezie. Primele 20-25 de minute în studuio se mima uimirea, toţi păreau a nu înţelege de ce cei doi păduchi, Oana şi Adrian au primit piciorul în dos. Apoi, vreo 15 minute au început să presupună că Segastian Ghiţă actualul şef al Realităţii ar avea oarece bube în cap, evident că şi Răzvan Dumitrescu a adus argumentele pe carele considera necesare în acest sens. Treptat concluzia era că Big Boss, are probleme cu fiscul, deci eliminarea jigodiilor neavând decât rostul de a mai îmbuna pe oarecine… evident că se băteau apropouri tot mai clare la Traian Băsescu.

A intrat şi măscăriciul de serviciu, Mircea Badea care nu odată a spus tot fel de porcării în stilul care îl caracterizează la adresa cuplului respective, acum declarându-i evident între cei mai buni profesionişti din media română.

 
În final, în ultimele cinci minute, Marius Gâdea se mimează faptul că se luminează la faţă de o idee. Să-i invite pe cei doi să se alăture achipei mâncătoare de rahat plătită pentru slugărnicia faţă de Felix. Cred că a fost una din cele mai penibile emisiuni pe care Gâdea le-a realizat de când a renunţat să se mai facă pastor, a fost o emisiune în care cei trei, foşti angajaţi ai realităţii şi-au dat toată silinţa să muşte mâna care i-a hrănit.
Acum aştept să văd pe când şi alţi lucrători ai Realităţii vor fi momiţi în curtea Intactului.
Dacă ar fi să pariez, aş paria că urmează Corina Drăgotescu…
Iată însă cam cum tratează problema Jurnalul.ro

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/oana-stancu-si-adrian-ursu-s-au-alaturat-antenei-3-571087.html într-un articol publicat pe 9 martie:

Oana Stancu şi Adrian Ursu s-au alăturat Antenei 3

Autor: Anca Nicoleanu
Anunţul a fost făcut de Mihai Gâdea, pe 8 martie, într-o ediţie specială a emisiunii “Sinteza Zilei”. În perioada următoare, cei doi jurnalişti, împreună cu cei din conducerea postului, vor decide în privinţa proiectelor editoriale în care se vor implica. Adrian Ursu explică de ce a ales Antena 3. “Unele dintre ofertele pe care le-am primit erau tentante, doar că aveau mici inconveniente care ţineau de orientarea editorială a instituţiilor respective de presă, drept pentru care le-am eliminat din acest considerent. Altele nu s-au concretizat din raţiuni subiective şi nu cred că e cazul să detaliem, pentru că nu se face. Alegerea în legătură cu colaborarea cu Antena 3, era şi naturală într-un fel, având în vedere că există o compatibilitate să spunem din punct de vedere profesional între ceea ce am făcut în ultimii ani şi ceea ce se întâmplă la Antena 3. Grila editorială e destul de apropiată de ceea ce există şi la Realitatea TV, cu accent pus pe informaţii şi dezbateri politice, pe interesul social legat de anumite teme şi pe polemica bazată pe argumente. Probabil că ar fi existat şi alte opţiuni în care însă aceste considerente nu se regăseau. Prin urmare, adaptarea ar fi fost dificilă, într-o perioadă în care e greu să-ţi mai acorzi timp pentru a te reorienta într-un fel sau altul. Totul se întâmplă atât de repede, încât trebuie să te urci din mers”. “Era singurul loc în care puteam fi coerenţi cu ceea ce am făcut până acum. Şi asta a contat mai mult pentru mine decât alte oferte care să ţină cont de bani, de poziţie în prime-time sau de altceva”, adaugă Oana Stancu.

Cât de curând, se va stabili şi în ce variante vor merge mai departe. “Discutăm mai multe formule jurnalistice pe care le gândim şi noi, şi conducerea editorială a Antenei 3. Deocamdată decizia a fost aceea de a ne alătura echipei, urmând ca proiectele editoriale propriu-zise să le discutăm pe parcurs, ele putând fi în formule extrem de diverse”, spune Ursu. “După cum ştiţi, grila este destul de plină la Antena 3, sunt oameni foarte grei acolo şi foarte valoroşi, tocmai de aceea va trebui să discutăm pragmatic pe ceea ce putem face, pe proiecte, şi nu pe “am venit la ora aia sau la ora ailaltă, joia, vinerea sau marţi dimineaţă”", completează Oana. Şi adaugă: “Eu cred că noi doi am fost o echipă foarte bună şi s-a văzut asta pe sticlă. S-a văzut şi în această perioadă că am fost uniţi, mai departe depinde şi de ce intenţionează să facă Adrian. Cert este că vom fi împreună, am ales acest loc împreună, am luat toate deciziile în ultima perioadă împreună, şi cred că asta e important: că suntem acolo şi că suntem o echipă”.

Mihai Gâdea a avut un rol important în a-i convinge pe cei doi că la Antena 3 le e locul. De altfel, directorul Antenei 3 i-a făcut o ofertă de colaborare lui Adrian Ursu şi în toamna lui 2010. “Au fost, fără îndoială, elemente numeroase care au condus la decizia asta. E o decizie, trebuie să spun acum, amânată, fiindcă discuţii cu Mihai Gâdea am avut încă de anul trecut, din toamnă. La vremea respectivă, ele nu s-au finalizat din motive care au ţinut strict de decizia mea. Acum ele nu au făcut decât să fie continuate şi, desigur, discuţia cu Mihai Gâdea să fie mai convingătoare”, spune Adrian Ursu. Oana Stancu mărturiseşte, la rându-i, că a avut o comunicare foarte bună cu Mihai Gâdea: “Mi-a creat toate motivele să am încredere în ceea ce vom face. Mă duc într-o echipă foarte bună, coerentă şi credibilă”.
Reacţiile foştilor colegi de la Realitatea TV la aflarea veştii că Stancu şi Ursu fac acum parte din echipa Antenei 3, a concurenţei, practic, au fost dintre cele mai diverse. “Sigur că oamenii care rămân pur şi simplu oameni, şi nu roboţei adaptabili la comenzile ce li se dau, s-au manifestat aşa cum au crezut ei de cuviinţă: unii m-au felicitat, alţii şi-au manifestat regretul, alţii s-au arătat surprinşi dar, repet, toate aceste lucruri le apreciez fiindcă sunt din seria reacţiilor umane. E mult mai important ca ele să existe pur şi simplu. În rest, sigur că au existat şi un alt fel de reacţii, dar pe acelea nu vreau să le comentez”, spune Ursu. “Uite, nu aş vrea să fiu dramatică, nu ştiu dacă puteam să cer solidaritate neapărat, dar o lipsă de reacţie atât de mare când o emisiune este scoasă de pe post aşa cum am fost scoşi noi, nu cred că este de înţeles. Cred că fiecare dintre cei care se află în momentul ăsta în breaslă ar trebui să se gândească: am tăcut acum, data viitoare pot fi eu, atunci cine va vorbi pentru mine?”, precizează Oana. Dincolo de revenirea pe sticlă ca realizator de emisiune, Adrian Ursu îşi doreşte să reînceapă să scrie la ziar. “Aş vrea să reiau într-un fel legătura cu ziarul în forma în care se mai găseşte el astăzi, pe hârtie destul de subţire, electronic destul de extins. Nu ştiu exact care va fi forma de colaborare şi cu cine, dar este o intenţie pe care sper s-o pot concretiza destul de repede”.

Oana Stancu şi Adrian Ursu au realizat până pe 15 februarie, la Realitatea TV, emisiunea “Ora de foc”, cel mai urmărit talk-show al staţiei. Emisiunea lor a fost eliminată din grilă fără argumente, în urma unei ediţii în care preşedintele PSD Victor Ponta a avut un conflict cu preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Ursu şi Stancu şi-au dat demisia de la Realitatea TV pe 24 februarie, acuzându-l de cenzură şi de epurare politică pe Sebastian Ghiţă, managerul postului.
Precedent periculos
La ediţia specială a emisiunii “Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea şi Răzvan Dumitrescu, în care Oana Stancu şi Adrian Ursu au fost prezentaţi ca făcând parte din colectivul Antenei 3, cei doi foşti realizatori ai emisiunii “Ora de foc” au vorbit despre evenimentele care au precedat suspendarea emisiunii pe care o realizau la Realitatea TV. Printre altele, Adrian Ursu a amintit de un precedent periculos, în care premierul Emil Boc s-a folosit de un articol din Constituţie care suspendă temporar drepturile cetăţeneşti pentru a micşora pensiile şi salariile, acest lucru indicând faptul că cei de la putere sunt în stare de orice pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit.

Oana Stancu a trecut în revistă evenimente grave, în care persoane au fost ameninţate sau intimidate pentru a păstra tăcerea sau a lua anumite hotărâri şi a promis că nu mai are de gând să tacă în privinţa lucrurilor care nu se văd şi despre care nu se vorbeşte.

Precedent periculos? Păi dacă e să vorbim de precedente periculoase, atunci precedentul cu adevărat periculos este faptul că deşi directorul postului Antena 3 spune că el îşi asumă faptul de a nu acorda dreptul la replică, chestie absolut obligatorie din punct de vedere legal şi nici nu asigură echilibrul în emisiunile pe care le face, lucru valabil pentru întreg trustul media Intact.
Încă mai sper că DNA-ul va încerca să afle de ce Consiliul Naţional al Audiovizualului dă dovadă de o flagrantă lipsă de reacţie, indifferent la ce oră te uiţi de exemplu la Antena 3 vezi acelaşi linşaj mediatic. Faptul că ratingul Antenei 3 este undeva între 1 şi două puncte, sau că este finanţat din bani privaţi, nu-i dă dreptul să încalce legea care ar trebui să fie un fel de Biblie a audiovizualului…

Filed under: Abureală, Politicăraie, Presă Tagged: Adrian Ursu, Antena 3, Mihai Gâdea, Mircea Badea, Oana Stancu, Realitatea tv, Răzvan Dumitrescu "

Niciun comentariu :